Buna ziua,
Va informam ca in MO 272/29.03.2024 si MO 274/29.03.2024 au fost aduse modificari Codului Fiscal referitor transmitere e-factura in SPV si definite intreprinderile legate in vederea aplicarii impozitului pe microintreprinderi. Nici in OUG 31/2024 nu se specifica im mod clar daca termenul de analiza al structurii actionariatului este 31.12.2023 sau 31.03.2024.
1. OUG 30/2024 – MODIFICARE COD FISCAL
- A fost modificat regimul sancționator (contravențional) pentru contribuabilii care nu transmit în sistemul RO e-Factura, în termenul legal instituit (5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii) facturile emise în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024.
- Astfel, netransmiterea în sistemul RO e-Factura a uneia sau mai multor facturi al căror termen-limită de transmitere intervine în cursul unei luni calendaristice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiţi potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiţi potrivit legii, şi cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice.
- Prin excepţie, netransmiterea facturilor al căror termen-limită de transmitere în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura intervine până la data de 31 mai 2024 inclusiv nu se sancţionează.
2. OUG 31/2024 – MODIFICARE COD FISCAL
IMPOZITUL PE VENITURILE MICROÎNTREPRINDERILOR
- A fost explicată și detaliată definiția întreprinderilor legate. Persoana juridică română este legată cu o altă persoană dacă există oricare dintre următoarele raporturi:
a) persoana juridică română care verifică condiţia deţine la o altă persoană juridică română, direct şi/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau aceasta are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere al acelei alte persoane juridice române;
b) persoana juridică română care verifică condiţia este deţinută de o altă persoană juridică română, direct şi/sau indirect, cu peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau, la persoana juridică română care verifică condiţia, această altă persoană juridică română are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere;
c) persoana juridică română care verifică condiţia este legată cu o altă persoană juridică română dacă o persoană deţine, în mod direct şi/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere atât la prima persoană juridică, cât şi la cea de-a doua persoană juridică. În situaţia în care persoana care deţine titlurile de participare/drepturile de vot sau de numire/revocare este o persoană juridică română, persoana juridică română care verifică condiţia cumulează şi veniturile acestei persoane;
d) persoana juridică română care verifică condiţia dacă are unul sau mai mulţi acţionari/asociaţi care deţin, direct şi/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot ale acestei persoane juridice române, acţionari/asociaţi care desfăşoară şi activitate economică prin intermediul unei persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale/altei forme de organizare a unei activităţi economice, fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare. În această situaţie, veniturile înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile sau norma anuală de venit, stabilită/ajustată/redusă, potrivit prevederilor titlului IV, ale/a persoanei fizice autorizate/întreprinderii individuale/întreprinderii familiale/altei forme de organizare a unei activităţi economice fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare, se cumulează cu cele realizate de persoana juridică română/alte întreprinderi legate.”
- Prevederile de mai sus se aplică pentru verificarea condiţiei de la art. 47 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, inclusiv pentru încadrarea ca microîntreprindere în anul fiscal 2024.
- Pentru anul 2024, termenul prevăzut la art. 55 alin. (2) şi (5) din Codul fiscal se prorogă până la data de 15 aprilie 2024 inclusiv.
- Contribuabilii care au comunicat organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, respectiv ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgentă, depun, după caz, o nouă declaraţie de menţiuni pentru încadrarea în condiţiile prevăzute la art. 47 din Codul fiscal.